Despre Mine
Un Dolj conectat cu Europa este țelul meu, ca președinte al Consiliului Județean și ca om politic. Mi-am dedicat aproape jumătate din viață administrației județene, trecând prin toate etapele de formare profesională, învățând și muncind.
Am intrat în politică la vârsta de 18 de ani, pe vremea când încă eram elev al Colegiului Național „Frații Buzești”. M-am simțit aproape de social-democrație și am mers pe această linie timp de 27 de ani, fără să intenționez vreodată să mă abat. M-am implicat în toată munca politică a organizației de tineri a PSD Dolj și nu am sărit nicio treaptă până la a ajunge în funcția pe care o dețin astăzi, cea de prim-vicepreședinte al organizației județene.
De fapt, la momentul în care m-am înscris în partid, nu mi-am propus o carieră politică, dar cu timpul am înțeles că este una dintre căile prin care puteam să mă implic în dezvoltarea comunității mele, să învăț mecanismele de funcționare și să aflu resorturile de dezvoltare. Implicarea mea în administrația județeană a început încă din 2004, în calitate de cel mai tânăr consilier județean al acelei legislaturi. După trei mandate, am devenit vicepreședinte al Consiliului Județean Dolj, iar, din 2020 sunt președinte.
Se împlinesc 20 de ani de când activitatea mea profesională este legată direct de administrația județeană, două decenii în care votul, ideea sau strategia mea se regăsesc, fără excepție, în fiecare dintre miile de proiecte implementate de Consiliul Județean Dolj.
Împreună am transformat județul Dolj! Împreună mergem mai departe!