200 de kilometri de drumuri județene, modernizate cu fonduri europene și guvernamentale
Conexiunile rapide între comunități contribuie la dezvoltarea economică unitară a unei regiuni. De aceea, administrația județeană a investit masiv fonduri europene și guvernamentale pentru modernizarea drumurilor județene din tot Doljul.
În total, o comunitate de peste 200.000 de doljeni beneficiază de reabilitarea celor 200 de kilometri de drumuri județene care au fost finalizați în perioada 2020-2023.
Proiectele de modernizare au fost conceput astfel încât să îmbine noile tehnologii de realizare a drumurilor, cu modalități eficiente de avertisment în trafic, preluare a apelor pluviale și de asigurare a circulației pietonilor, precum și de acces către locuințele de pe traseu. Au fost executate lucrări de terasamente şi lucrări la structura drumului, s-au realizat sisteme de preluare şi dirijare a apelor pluviale, respectiv rigole carosabile, rigole de acostament, şanţuri pereate şi şanturi de pământ. De asemenea, au fost reabilitate şi modernizate poduri şi podeţe transversale, tubulare şi dalate. În intravilanul localităților, au fost amenajate accesuri la proprietăţi, s-au executat trotuare, treceri de pietoni dotate cu panouri de avertizare cu led, cu alimentare solară, parcări şi staţii de autobuz. Pentru siguranţa circulatiei, s-au montat parapeţi direcţionali.
- Cea mai lungă arteră județenă, în lungime de 72 de kilometri, drumul DJ 561 A a fost modernizat și reabilitat la standarde și normative care asigură atât o conexiune rapidă între localitățile de pe traseu, cât mai ales condiții ridicate de siguranță pentru participanții la trafic. Principalii beneficiari ai acestor lucrări sunt locuitorii celor 7 localități – Giurgița, Urzicuța, Afumați, Băilești, Moțăței, Unirea, Plenița- care sunt străbătute de drumul județean, o comunitate totală de 50.844 de persoane. Valoarea proiectului a fost de aproape 220 milioane de lei.
- Modernizarea drumului județean DJ 552, cu o lungime totală de peste 70 de kilometri a fost finalizată la sfârșitul anului 2023, la finalul unui proiect implementat tot cu fonduri europene. În localitățile de pe traseul dumului județean au fost realizate lucrări ample, inclusive modernizarea podului de peste râul Jiu, din dreptul comunei Bucovăț. Drumul județean 552 traversează teritoriul administrativ a 10 localități: municipiul Craiova și comunele Bucovăț, Terpezița, Sălcuța, Vela, Vârtop, Orodel, Caraula, Unirea și Cetate. Valoarea proiectului s-a ridicat la aproape 235 de milioane de lei.
- Modernizarea DJ652A, pe o lungime de aproximativ 6 kilometri, între DN6 Cârcea și intersecția cu DN65, a presupus reabilitarea carosabilului, inclusiv în punctul de intersecție cu calea ferată, amenajarea parcărilor, stațiilor pentru mijloacele de transport în comun, dar şi amenajarea trotuarelor. Finanțarea acestui proiect este asigurată, în principal, de fonduri europene nerambursabile, obținute printr-un parteneriat transfrontalier cu Agenţia de Infrastructură Rutieră din Bulgaria.
- 24 kilometri nou modernizați din drumul județean DJ 561B, între Segarcea și Valea Stanciului, asigură finalizarea reabilitării întregului drum județean, în condițiile în care un prim tronson, de 11 kilometri, fusese realizat anterior, cu fonduri nerambursabile accesate prin intermediul Programului Operațional de Cooperare Transfrontalieră România – Bulgaria. Tronsonul de drum care traversează localitățile Segarcea, Drănic și Valea Stanciului a fost inaugurat la începutul anului 2024, după ce lucrările, în valoare totală de aproape 62 de milioane de lei, au fost recepționate. Fondurile pentru cei 24 de kilometri de drum reabilitați au fost asigurate prin intermediul a două proiecte transfrontaliere care au atras fonduri europene nerambursabile.
- Drumul județean 542, care conectează localitățile Dăbuleni, Amărăștii de Jos și Amărăștii de Sus, asigurând legătura cu județul Olt, a fost modernizat în urma unei investiții de aproape 50 de milioane de lei, din fondurile nerambursabile obținute de Consiliul Județean Dolj în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală II. A fost o investiție complexă prin numărul mare de intervenții care s-au realizat, incluzând reabilitarea a 8 poduri și 18 podețe, asfaltarea a 27,56 kilometri de drum, montarea a 1.392 de metri liniari de parapet sau amenajarea a 12 stații de autobuz.
- Aproape 5 kilometri au fost modernizați din drumul județean DJ 606C, între localitatea Sârsca și limita cu județul Mehedinți. Lucrările au fost realizate cu fonduri europene transfrontaliere, în parteneriat cu municipalitatea Vratsa, din Bulgaria, de peste 10 milioane de lei. Lucrările au fost finalizate în anul 2021.
Drumurile Doljului continuă să fie modernizate!