Cerul este limita. Cel mai mare nou terminal al unui aeroport regional, la Craiova

Oltenia a prins aripi către lumea întreagă prin investiții fără precedent în Aeroportul Internațional Craiova. Aici se construiște cel mai mare terminal al unui aeroport regional, din România, un mega-proiect realizat cu fonduri europene.

Pe o suprafață de un milion de metri pătrați se lucrează în cadrul proiectului de extindere și modernizare a Aeroportului Internațional Craiova. Clădirea terminalului are o suprafață de 31.383 de metri pătrați și este proiectată cu elemente inovative, care respectă rigorile construcțiilor SMART.

Printre cele 21 de obiective cuprinse în graficul de execuție se numără realizarea platformelor de îmbarcare și debarcare, construirea celui mai mare parc fotovoltaic dedicat unui aeroport, din România, și o parcare de câteva sute de locuri.

Proiectul a fost câștigat de Aeroportul Internațional Craiova, în cadrul apelului Programului Operațional Infrastructură Mare, și este co-finanțat de Consiliul Județean Dolj. Valoarea actualizată a investiției se ridică la 115 milioane de euro.

Add Your Comment